MUTISM SELECTIV

Mutismul selectiv este o tulburare de anxietate în care o persoană nu poate vorbi în anumite situații sociale, cum ar fi la școală sau unor persoane pe care nu le vede foarte des.

SUPORTUL ELEVILOR             MAI MULTE INFORMATII

Definiții

• Eșecul consecvent de a vorbi în situații sociale specifice, în ciuda vorbirii în alte situații.
• Condiția interferează cu realizările educaționale și cu comunicarea socială.
• Durata este de cel puțin o lună (fără a se limita la prima lună de școală).
• Eșecul de a vorbi nu se datorează lipsei de cunoaștere a limbii vorbite cerute în situația socială sau de confortul acesteia.
• Lipsa vorbirii nu este explicată mai bine de o tulburare de comunicare (de exemplu, bâlbâială) și nu apare din cauza unei tulburări omniprezente a dezvoltării, a schizofreniei sau a altei tulburări psihotice.

Cauzele mutismului selectiv

• Nu se știe ce determină unii copii să dezvolte mutism selectiv, deși se crede că apare ca rezultat al anxietății.
• Se crede că majoritatea copiilor cu mutism selectiv au o predispoziție moștenită la anxietate.
• Având în vedere suprapunerea foarte mare dintre tulburarea de anxietate socială și mutismul selectiv, este foarte posibil ca tulburarea de anxietate socială să provoace mutism selectiv. 
• Copiii cu mutism selectiv nu sunt mai predispuși decât ceilalți copii să aibă antecedente de traume timpurii sau evenimente de viață stresante.
• Cu toate acestea, se știe că copiii care au suferit de traume nu mai vorbesc brusc.

Tratamente pentru mutismul selectiv

• Tratamentul la o vârstă fragedă este important. Dacă nu este abordat, mutismul selectiv tinde să se auto-întărească.
• Tratamentul nu se concentrează asupra vorbirii în sine, ci se concentrează pe reducerea anxietății pe care copilul o are pentru a vorbi și pentru a fi auzită de oameni din afara cercului lor imediat de familie și prieteni.
• Cele mai eficiente forme de tratament sunt terapia comportamentală și terapia comportamentală cognitivă

Sprijinirea elevilor cu mutism selectiv

Înainte de a intra în școală / creșă

• Verificați cât de bine vorbește copilul acasă, inclusiv măsura în care vorbește în afara casei.
• Înainte de înscrierea copilului la școală, este util să îi familiarizați cu un adult din școală.
• Oferiți copilului posibilitatea de a vizita înainte de a începe, de preferință când este liniștit. 
• Un sistem de prieteni poate fi de ajutor atunci când încep școala.
• În cadrul unei creșe, permiteți părinților / îngrijitorilor să rămână inițial pentru a ajuta la stabilirea copilului. 

Comunicare

• Nu puneți nicio presiune asupra copilului să vorbească. Explicați că înțelegeți că este dificil și că pot vorbi atunci când sunt gata.
• Acceptați un răspuns nonverbal la momentul înregistrării. 
• Adaptați curriculum-ul astfel încât sarcinile să poată fi realizate non-verbal.
• Nu acordați o atenție suplimentară tăcerii sau nu vă bazați pe forme alternative de comunicare.
• Păstrați o comunicare deschisă între școală și părinți / îngrijitori.

Sprijin în clasă

• Creați o atmosferă acceptabilă și plină de satisfacții pentru toți copiii
• Identificarea unui adult pentru a ajuta la construirea raportului și la dezvoltarea încrederii.
• Încurajați copilul să interacționeze cu alți copii, în special cu un copil mai liniștit.
• Nu insistați asupra contactului vizual.
• Activitățile de grup, precum scandarea sau recitarea unei rime bine cunoscute, pot fi de ajutor.

Monitorizare și sprijin permanent

• Fiți atenți la semnele altor dificultăți de dezvoltare sau educaționale.
• Fiți atenți la posibilele tachinări sau agresiuni. Acționați rapid dacă se întâmplă acest lucru. 
• Când schimbați clasa, predarea trebuie planificată cu atenție.
• Includeți obiective individuale pentru consolidarea încrederii și independență.

Mai multe informatii